Metodologia modernă a platformei educaționale Novakid sprijină competențele evaluate de testele PISA


Când sistemul educațional tradițional valorifică preponderent cunoștințele teoretice, concentrându-se pe repetarea sistematică și memorarea mecanică, abilitățile cheie pentru viața de adult ajung să fie neglijate. Gândirea creativă, cu atribute precum flexibilitatea decizională, generarea de soluții, identificarea alternativelor optime și adaptabilitatea, se numără printre competențele slab dezvoltate în școlile clasice, în ciuda contribuției semnificative la evoluția societății.

Andreas Schleicher, director pentru Educație și Competențe în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), subliniază importanța cadrelor didactice în contextul dat: „Profesorii pot debloca creativitatea elevilor încurajându-i să exploreze, să genereze idei noi și să reflecteze asupra lor. Nu este o coincidență faptul că sistemele performante integrează ghiduri formale privind dezvoltarea și evaluarea creativității elevilor în mod direct (…) Încurajarea și dezvoltarea abilităților de gândire creativă le dau putere elevilor să inoveze, să rezolve probleme și să se adapteze într-o lume în continuă schimbare”.

Elevii români și gândirea creativă

În Volumul III publicat de OCDE, care prezintă rezultatele celei mai recente examinări PISA, elevii români au obținut un scor mediu de 26 de puncte din 60 la componenta „gândire creativă”, ceea ce înseamnă că s-au plasat sub media generală de 33 de puncte. Mai mult decât atât, doar 14% dintre participanții din România au avut parte de performanțe de top la acest capitol, în timp ce în Finlanda aproximativ 4 din 10 elevi s-au bucurat de o astfel de reușită.

Există însă deschidere pentru progres din partea copiilor, fapt susținut prin datele despre abilitățile socio-emoționale: 85% dintre respondenții români afirmă că vor să ştie cum funcţionează lucrurile, 76% doresc să înţeleagă de ce oamenii se comportă în maniera în care o fac, iar 62% au determinarea de a-și duce sarcinile la bun sfârşit, chiar şi când devin mai grele decât păreau a fi în primă fază.

Ca răspuns la aceste rezultate, Ministerul Educației a formulat o serie de direcții de acțiune pentru unitățile de învățământ. Printre sugestii se numără integrarea creativității în toate disciplinele (prin activități și proiecte care să solicite gândirea creativă), adoptarea unor noi metode de predare și învățare (precum învățarea prin investigație sau cea prin jocuri, sub formatul gamification), integrarea tehnologiei digitale, pentru a facilita explorarea creativă, dar și evaluarea formativă (prin oferirea de feedback continuu și constructiv).

Studiul, o activitate ce poate fi distractivă

Orientarea către metodologiile moderne și fructificarea avantajelor tehnologice chiar pot transforma procesul de învățare într-o reală plăcere. O dovadă în acest sens este platforma de engleză online pentru copii Novakid, care – încă de la lansare – pune accent pe pasiunile fiecărui cursant și conturează un mediu educațional distractiv, în care juniorii interiorizează cunoștințele prin joc, privind studiul drept o activitate relaxantă.

Profesorii, vorbitori nativi sau bilingvi, sunt specializați în a preda copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani. Aceștia utilizează metoda de răspuns fizic total și modelarea limbajului, menținând atenția cursanților și accelerându-le evoluția. Rolul lor este unul extrem de important nu doar pentru deprinderea cunoștințelor lingvistice, ci și pentru dezvoltarea abilităților sociale și a gândirii creative. Eficiența acestor metode educaționale poate fi observată în video-ul următor, care surprinde progresul făcut în cadrul Novakid după doar 6 luni:

Exemplul demn de urmat Novakid

Efectele unui mediu de studiu distractiv și ale cadrelor didactice bine pregătite au fost punctate și de Elena Campanella, Director al Corpului Profesoral Novakid: „Este necesar ca profesorii să inițieze discuții, să-i îndemne pe elevi să-și facă ideile sau experiențele legate de temele lecției auzite. Această practică nu numai că ajută la exersarea materiei, dar îi determină pe copii să-și îmbunătățească abilitățile de ascultare și să respecte perspective diverse. Se recomandă și folosirea jocurilor de rol, a simulărilor sau a scenariilor din viața reală, ce solicită aplicarea cunoștințelor teoretice în contexte asemănătoare celor din interacțiunile zilnice. Astfel sunt valorificate competențele academice, dar și abilitățile generale de comunicare”.

Ca atare, lecțiile de engleză Novakid au fost concepute special pentru a stârni interesul elevilor și a le potența concentrarea. Sistemul gamification și narațiunile reprezintă elemente esențiale în structura lor, ce poartă micuții în numeroase aventuri. Spre deosebire de formatele tradiționale, copiii interacționează cu personajele preferate prin citire, vizionare, ascultare și imersiune totală în limba engleză. Ei empatizează cu protagoniștii și învață cum să gestioneze diferite situații, îmbogățindu-și considerabil vocabularul.

Performanța conceptului Novakid este una admirabilă, dovadă fiind creșterea bazei de clienți. Doar în 2024, 11,7% dintre utilizatori s-au alăturat ca urmare a recomandărilor primite, segmentul în cauză crescând cu 10% comparativ cu anul precedent. Prima lecție de engleză pentru copii la Novakid poate fi programată aici, în manieră total gratuită!

Despre Novakid

Novakid este o platformă ESL (de învățare a englezei ca limbă secundară) pentru copii. Bazându-se pe învățarea prin jocuri, Novakid duce studiul online la nivelul următor.

Metodologia include formate de învățare individuală, de grup și de auto-învățare, în funcție de nevoile cursanților. Elevii asimilează limba engleză prin jocuri captivante și distractive, atât în timpul lecțiilor cu profesorul, cât și în afara lor. Mediul online permite învățarea în propriul ritm și în confortul propriei locuințe, făcând educația calitativă accesibilă tuturor.

Curriculumul este aliniat cerințelor din Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR) și include cele mai recente metode, cum ar fi abordarea comunicațională, CLIL și gamificarea, combinate cu o varietate de soluții de inteligență artificială, recunoaștere vocală și vizualizare 3D.

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.