Dincolo de aparențe: podcastul cu Adela

Într-o lume aflată în derivă, unde superficialitatea pare să câștige teren, Adela Hanafi lansează „Povești nespuse cu Adela” – un podcast emoționant, autentic și profund, unde tăcerea prinde glas. Acest colț special este dedicat poveștilor impresionante ale oamenilor  care poartă în suflet lecții de viață ce merită spuse.

Episodul 1: Povestea Adelei Hanafi – dincolo de carieră, o misiune de viață

Primul episod ne poartă prin propria poveste a Adelei Hanafi, o călătorie marcată de devotament, emoție și sacrificiu. Deși a absolvit Facultatea de Business, viața a condus-o spre adevărata sa chemare: grija pentru cei vulnerabili. Încă din perioada studenției, Adela a lucrat cu copii cu nevoi speciale în afara țării, într-o vreme în care România nu vorbea despre acești copii. Autism, epilepsie, sindrom Down – diagnostice grele, dar care au însemnat pentru Adela începutul unei misiuni. O misiune presărată cu momente de disperare, dar și cu intervenții divine care au transformat suferința în forță și iubire necondiționată. „Suntem efemeri, iar între a fi valid și invalid este doar o fracțiune de secundă. Putem schimba lumea dacă alegem să fim buni. Viața m-a purtat pe drumuri neașteptate, cu momente de disperare și de bucurie, dar am învățat că fiecare experiență ne modelează și ne ajută să ne descoperim adevărata menire.” , Adela Hanafi.
„Povești nespuse cu Adela” nu este doar un podcast, ci un spațiu sigur, fără măști, unde abordăm subiecte sensibile și experiențe ce ne definesc. Fie că este vorba despre momente de răscruce, încercări grele sau reușite neașteptate, fiecare episod aduce lecții valoroase și emoții profunde. Invităm oameni de calitate, cu povești inspiraționale, care ne pot oferi o nouă perspectivă asupra vieții.

„Povești nespuse cu Adela” este un proiect realizat cu sprijinul lui Eugen Coman, producător, și este strâns legat de activitatea Asociației CONIL, un loc unde fiecare copil este valorizat și iubit, indiferent de particularitățile sale.

Susține „Povești nespuse cu Adela” – împărtășește emoția!
Vă invităm să accesați canalul de YouTube „Povești nespuse cu Adela”, să dați like, subscribe și share. Haideți să ducem aceste povești mai departe, să inspirăm și să dăm voce celor care au ceva de spus! Pentru că fiecare poveste contează. Și fiecare suflet merită ascultat.

Despre Adela Hanafi:

Adela Hanafi este fondatoarea Școlii și Asociației CONIL (instituții care au în grijă copii atipici și tipici) o personalitate dedicată și empatică, cu o vastă experiență în lucrul cu copiii cu nevoi speciale. Prin podcastul „Povești nespuse cu Adela”, ea își propune să ofere o platformă pentru poveștile autentice și inspiraționale, care să ne amintească de puterea umanității și de importanța empatiei.

Despre Asociația CONIL:

Asociația CONIL este o organizație non-guvernamentală care oferă sprijin și servicii copiilor cu nevoi speciale și familiilor acestora. Povestea Asociației CONIL începe cu Adela Hanafi, o femeie curajoasă și hotărâtă care a trecut printr-o experiență dificilă. Ea a avut un copil cu nevoi speciale, care, din păcate, a decedat în urma unei pneumonii. Însă, înainte de această tragedie, Adela a observat cum copilul ei era tratat diferit de cei din jur, o experiență care a stârnit dorința ei de a face o schimbare. Astfel, în anul 2005, a înființat primul Centru CONIL, bazat pe conceptul educației incluzive, un loc deschis tuturor copiilor, indiferent de nevoile lor. Aici, toți copiii sunt egali și învață împreună, într-un mediu susținător. De-a lungul anilor, proiectele desfășurate de CONIL au avut un impact semnificativ. Peste 3.000 de copii atipici au beneficiat de programe de educație și terapie specializată, peste 40.000 de copii tipici și cu dizabilități au avut ocazia să urce pe scene celebre ale capitalei în cadrul festivalului CONIL Fest, iar peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat la tabere de integrare. De asemenea, peste 1.500 de copii și tineri cu dizabilități au avut acces la cursuri gratuite de weekend, oferindu-le astfel o șansă reală de dezvoltare și integrare.

Contact media

Liliana Uleia

0766.395.799

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.