Dincolo de aparențe: podcastul cu Adela

Într-o lume aflată în derivă, unde superficialitatea pare să câștige teren, Adela Hanafi lansează „Povești nespuse cu Adela” – un podcast emoționant, autentic și profund, unde tăcerea prinde glas. Acest colț special este dedicat poveștilor impresionante ale oamenilor  care poartă în suflet lecții de viață ce merită spuse.

Episodul 1: Povestea Adelei Hanafi – dincolo de carieră, o misiune de viață

Primul episod ne poartă prin propria poveste a Adelei Hanafi, o călătorie marcată de devotament, emoție și sacrificiu. Deși a absolvit Facultatea de Business, viața a condus-o spre adevărata sa chemare: grija pentru cei vulnerabili. Încă din perioada studenției, Adela a lucrat cu copii cu nevoi speciale în afara țării, într-o vreme în care România nu vorbea despre acești copii. Autism, epilepsie, sindrom Down – diagnostice grele, dar care au însemnat pentru Adela începutul unei misiuni. O misiune presărată cu momente de disperare, dar și cu intervenții divine care au transformat suferința în forță și iubire necondiționată. „Suntem efemeri, iar între a fi valid și invalid este doar o fracțiune de secundă. Putem schimba lumea dacă alegem să fim buni. Viața m-a purtat pe drumuri neașteptate, cu momente de disperare și de bucurie, dar am învățat că fiecare experiență ne modelează și ne ajută să ne descoperim adevărata menire.” , Adela Hanafi.
„Povești nespuse cu Adela” nu este doar un podcast, ci un spațiu sigur, fără măști, unde abordăm subiecte sensibile și experiențe ce ne definesc. Fie că este vorba despre momente de răscruce, încercări grele sau reușite neașteptate, fiecare episod aduce lecții valoroase și emoții profunde. Invităm oameni de calitate, cu povești inspiraționale, care ne pot oferi o nouă perspectivă asupra vieții.

„Povești nespuse cu Adela” este un proiect realizat cu sprijinul lui Eugen Coman, producător, și este strâns legat de activitatea Asociației CONIL, un loc unde fiecare copil este valorizat și iubit, indiferent de particularitățile sale.

Susține „Povești nespuse cu Adela” – împărtășește emoția!
Vă invităm să accesați canalul de YouTube „Povești nespuse cu Adela”, să dați like, subscribe și share. Haideți să ducem aceste povești mai departe, să inspirăm și să dăm voce celor care au ceva de spus! Pentru că fiecare poveste contează. Și fiecare suflet merită ascultat.

Despre Adela Hanafi:

Adela Hanafi este fondatoarea Școlii și Asociației CONIL (instituții care au în grijă copii atipici și tipici) o personalitate dedicată și empatică, cu o vastă experiență în lucrul cu copiii cu nevoi speciale. Prin podcastul „Povești nespuse cu Adela”, ea își propune să ofere o platformă pentru poveștile autentice și inspiraționale, care să ne amintească de puterea umanității și de importanța empatiei.

Despre Asociația CONIL:

Asociația CONIL este o organizație non-guvernamentală care oferă sprijin și servicii copiilor cu nevoi speciale și familiilor acestora. Povestea Asociației CONIL începe cu Adela Hanafi, o femeie curajoasă și hotărâtă care a trecut printr-o experiență dificilă. Ea a avut un copil cu nevoi speciale, care, din păcate, a decedat în urma unei pneumonii. Însă, înainte de această tragedie, Adela a observat cum copilul ei era tratat diferit de cei din jur, o experiență care a stârnit dorința ei de a face o schimbare. Astfel, în anul 2005, a înființat primul Centru CONIL, bazat pe conceptul educației incluzive, un loc deschis tuturor copiilor, indiferent de nevoile lor. Aici, toți copiii sunt egali și învață împreună, într-un mediu susținător. De-a lungul anilor, proiectele desfășurate de CONIL au avut un impact semnificativ. Peste 3.000 de copii atipici au beneficiat de programe de educație și terapie specializată, peste 40.000 de copii tipici și cu dizabilități au avut ocazia să urce pe scene celebre ale capitalei în cadrul festivalului CONIL Fest, iar peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat la tabere de integrare. De asemenea, peste 1.500 de copii și tineri cu dizabilități au avut acces la cursuri gratuite de weekend, oferindu-le astfel o șansă reală de dezvoltare și integrare.

Contact media

Liliana Uleia

0766.395.799

Bucurie pentru bunici: proiectul „8 Martie pentru bunici” aduce zâmbete și căldură sufletească

Ziua de 8 Martie este dedicată, în mod tradițional, mamelor, bunicilor și tuturor femeilor care ne înfrumusețează viața. Anul acesta, copiii de la Grădinița Mami și Tati au pregătit o surpriză de suflet pentru bunicii și bunicile de la Centrul Rezidențial Sf. Teodora din sectorul 4 al Capitalei. Prin proiectul „8 Martie pentru bunici”, ne dorim să aducem bucurie și lumină în inimile celor care, de prea multe ori, sunt uitați.

Un gest simplu, dar plin de emoție

Pentru mulți dintre vârstnicii aflați în centre rezidențiale, zilele trec adesea în singurătate. Tocmai de aceea, copiii noștri vor merge în vizită pe 8 Martie pentru a aduce un strop de căldură sufletească. Ei vor oferi flori și mici cadouri, vor participa la un atelier interactiv de confecționat felicitări și vor petrece timp prețios alături de bunici, citindu-le povești.

„Este foarte important ca cei mici să învețe încă de la o vârstă fragedă ce înseamnă bunătatea, respectul și grija față de cei din jur. Prin acest proiect, ne dorim să îi sensibilizăm și să le arătăm că și un gest mic poate avea un impact uriaș asupra sufletului unui bunic singur”, a declarat coordonatorul proiectului, Roxana Bolocan, Director Grădinița Mami și Tati.

Momente speciale și lecții de viață

Vizita copiilor va începe cu oferirea florilor și a darurilor pregătite cu drag, după care va urma un atelier creativ. Împreună cu bunicii, cei mici vor realiza felicitări colorate, personalizate, pe care le vor oferi cu multă emoție. Acest moment va fi nu doar o activitate de creație, ci și o oportunitate de conectare între generații.

Copiii mai mari vor avea și un alt rol special: vor citi bunicilor povești și poezii. Uneori, simpla prezență a unui copil care îți citește o poveste poate aduce mai multă alinare decât orice altceva. Prin aceste momente de lectură, sperăm să aducem un strop de bucurie în inimile bunicilor, oferindu-le o evadare din cotidian.

Cum poți ajuta?

Pentru ca această inițiativă să fie cât mai frumoasă, părinții care doresc să se implice sunt invitați să contribuie cu donații – fie că este vorba despre flori, mici cadouri, cărți sau materiale pentru atelierul de felicitări. Orice sprijin este binevenit și poate face diferența în viața unui bunic.

Dacă vrei să ne susții, te rugăm să ne contactezi pentru a afla cum poți contribui la această surpriză minunată. Împreună putem transforma Ziua de 8 Martie într-o sărbătoare a generozității și a iubirii!

O zi de neuitat pentru bunici și copii

Acest proiect nu este doar despre a oferi cadouri, ci despre a crea conexiuni emoționale, despre a învăța împreună lecția empatiei și a iubirii necondiționate. Pentru copii, va fi o experiență educativă profundă, iar pentru bunici, o zi de care își vor aminti cu drag.

Ne dorim ca această inițiativă să devină o tradiție, un exemplu frumos de solidaritate între generații. Prin gesturi simple, dar pline de suflet, putem aduce lumină în inimile celor care au nevoie cel mai mult de ea.

Haideți să dăruim împreună zâmbete și căldură sufletească!

LOOPChallenge – O nouă perspectivă asupra coloanei infinitului, din reciclabil!

În contextul Zilei Naționale Constantin Brâncuși, care marchează 149 ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari artiști ai lumii, simbol al artei românești și al inovației, ENERGY EXPO® anunță lansarea, pentru ediția din acest an – care va avea loc în perioada 22-24 mai la Hala Laminor din sectorul 3 al Capitalei – a proiectului LOOP Academy și provoacă elevii din București să se înscrie în #LOOPChallenge, un concurs creativ ce va avea drept scop realizarea unor interpretări ale Coloanei infinitului din materiale reciclabile.

#LOOPChallenge, un proiect pilot ENERGY EXPO®

#LOOPChallenge își propune să devină o competiție națională anuală și demarează în luna aprilie cu un proiect pilot, ce va avea loc la nivelul școlilor gimnaziale din toate sectoarele Capitalei, în cadrul căruia elevii, îndrumați de cadrele didactice, vor putea realiza în Săptămâna Verde (și nu numai) reinterpretări ale Coloanei Infinitului, folosindu-se de multă creativitate și materiale reciclabile, având astfel ocazia să învețe mai multe despre economia circulară, cei 3R (Reduse-Reuse-Recycle) printr-o inițiativă ce combină arta, munca în echipă și acțiunile pozitive pentru o comunitate mai sustenabilă. Elevii vor putea folosi plastic, hârtie, metal, carton și chiar electronice vechi, pentru a crea lucrări de maximum 3m înălțime, care vor fi expuse și votate în cadrul ENERGY EXPO® 2025, în perioada 22-24 mai la Hala Laminor din sectorul 3 al Bucureștiului. “Coloana Infinitului reprezintă nu doar un simbol al culturii românești, ci și o metaforă a continuității și sustenabilității – concepte esențiale în contextul provocărilor actuale din sectorul energetic. În acest sens, legătura dintre Coloana Infinitului și ENERGY EXPO®, cel mai amplu eveniment dedicat întregii industrii de energie, a venit natural, ținând cont de contextul actual al discuțiilor despre sustenabilitate, reciclare și economie circulară. În același mod în care Coloana Infinitului sugerează un flux continuu și o interconectare între trecut, prezent și viitor, industria energetică modernă se află în fața unei tranziții fundamentale, în care energia regenerabilă, inovațiile tehnologice și modelele economiei circulare devin piese esențiale. ENERGY EXPO® poate fi văzut ca un punct de întâlnire între aceleași dimensiuni temporale: trecutul, marcat de resursele energetice tradiționale, prezentul, în care tehnologiile verzi și sustenabile capătă tot mai mult teren, și viitorul, care promite o lume mai curată, eficientă din punct de vedere energetic”, a explicat Mirela Secan, coordonatoarea proiectului ENERGY EXPO®. 

Proiectele înscrise în #LOOPChallenge până la data de 15 mai vor fi expuse în cadrul ENERGY EXPO® 2025, iar pe durata celor 3 zile ale târgului expozițional vor putea fi votate de vizitatori în baza QR codurilor unice, au explicat organizatorii. Ceremonia de anunțare a câștigătorilor va avea loc, sâmbătă, 24 mai 2025 pe scena ENERGY EXPO® 2025, iar mai multe informații despre competiția elevilor din București vor fi anunțate în luna martie.

Miza #LOOPChallenge?

Elevii înscriși în #LOOPChallenge vor încerca să strângă cele mai multe voturi pentru Coloana Infinitului pe care au realizat-o, astfel încât școala pe care o reprezintă să primească un suport real în vederea reducerii costurilor și a eficientizării energetice, devenind un exemplu concret de sustenabilitate, prin montarea de panouri solare și stocare, ce vor fi realizate în baza parteneriatelor încheiate de către organizatori cu expozanții ENERGY EXPO® 2025. De asemenea, în această perioadă organizatorii identifică și parteneriate în vederea premierii echipelor câștigătoare, ce vor obține în același timp și recunoaștere națională.

Proiectul LOOP Academy reprezintă un pas important în promovarea educației ecologice și promite activități pentru toate generațiile de public: Gen X, Gen Z, Gen Y, pentru că “un viitor sustenabil depinde de implicarea tuturor generațiilor, fiecare având un rol esențial în adoptarea și promovarea unui stil de viață responsabil față de mediu. Generația X, pragmatică și orientată spre rezultate, investește în soluții pe termen lung, precum eficiența energetică a locuințelor, reciclarea și utilizarea resurselor într-un mod inteligent. Generația Y pune mare preț pe brandurile cu o etică ecologică solidă și adoptă un stil de viață sustenabil, bazat pe consum responsabil, utilizarea transportului public și achiziția de produse eco-friendly. Generația Z, prima generație de „nativi digitali”, reprezintă motorul schimbării și inspiră comportamente sustenabile în rândul celorlalte categorii de vârstă. Pionieri ai economiei circulare, aceștia preferă produsele second-hand, încurajează sharing economy (biciclete, mașini, case) și sunt adepții energiei regenerabile. Prin proiecte precum LOOP Academy, ENERGY EXPO® încurajează implicarea tuturor generațiilor în construirea unui viitor mai verde și mai responsabil”, a subliniat Mirela Secan, coordonatoarea proiectului ENERGY EXPO®.

Donează jucării de pluș și primești acces gratuit la ENERGY EXPO® 2025

În cadrul proiectului Loop Academy, organizatorii ENERGY EXPO® 2025, împreună cu expozanți naționali și internaționali, precum și alături de partenerii susținători ai celui mai mare târg de energie desfășurat în perioada 22-24 mai la Hala Laminor din sectorul 3 al Bucureștiului, vor aduce în prim-plan o reinterpretare inedită a Coloanei Infinitului, printr-un concept creativ inovator: o Coloană a Infinitului la scară mare, care va fi umplută cu jucării de pluș, donate de sponsori, vizitatori și nu numai. Această intervenție artistică nu este doar un omagiu adus operei lui Brâncuși, ci și un mesaj de solidaritate și generozitate înaintea zilei de 1 Iunie, când jucăriile vor ajunge la copii din mediul rural, prin intermediul unor asociații partenere proiectului.

De asemenea, fiecare persoană care va dona jucării de pluș în perioada 22-24 mai, la Hala Laminor, va avea acces gratuit la expoziție, conferințe și workshop-urile din cadrul ENERGY EXPO® 2025, au anunțat organizatorii celui mai amplu eveniment de energie din S-E Europei, care și-au propus să discute în perioada următoare și cu alte companii sau asociații interesate de a susține acest proiect.

ENERGY EXPO® 2025: Mai mult decât un târg, un hub al inovației

ENERGY EXPO® 2025 promite să fie evenimentul de referință din sectorul energetic din Europa de S-E dedicat inovației, sustenabilității și colaborării dintre companiile din energie și industriile conexe, asociații și federații de profil, autorități de la nivel local și central, start-up-uri și nu în ultimul rând, consumatorii finali. În plus, segmentele NZEB Show, eveniment organizat în acest an alături de Casa Magazin, și EV Show, vor reveni în 2025 la ENERGY EXPO® cu o selecție de soluții inovative, aducând tehnologii de vârf ce pot transforma industria construcțiilor și mobilitatea urbană, oferind vizitatorilor și opțiuni pentru case inteligente.

Cea de-a doua ediție a evenimentului lansat anul trecut va avea loc între 22 și 24 mai 2025 la Hala Laminor din București și va aduce în prim-plan tehnologii inovatoare, soluții pentru tranziția energetică durabilă și o competiție dedicată companiilor din energie. Peste 60 de expozanți din 9 țări și-au anunțat deja prezența în cadrul târgului, iar companiile interesate să participe la ENERGY EXPO® 2025 pot transmite un email la [email protected] sau pot consulta informațiile existente pe www.energyexpo.ro

ENERGY EXPO® 2025 se mândrește cu parteneriate solide și inițiative menite să aducă valoare reală comunității energetice. La fel ca în 2024, și ediția din acest an are ca parteneri valoroși Techcelerator, Romanian Tech Startups Association (ROTSA), Casa Magazin, precum și unele dintre cele mai relevante asociații din domeniu: Asociația Municipiilor din România (AMR), Federația Patronală a Energiei (FPE), Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA), Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), Asociația Energia Inteligentă (AEI), Comitetul Național Român CIGRE, Techcelerator, Romanian Tech Startups Association (ROTSA),Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Asociația Inginerilor Energeticieni Și Electricieni (AIEE), Asociația pentru Energia Hidrogenului din România (AEHR), Asociația Română Smart City (ARSC), Asociația Producătorilor de Energie Regenerabilă din Spania (APPA Renovables), Coaliția pentru Economie Circulară (CERC), Asociația RoElectric, Asociația energiaTA, KNX România, Future Energy Leaders România (FEL România), Petroleum Club România, Camera de Comerț Româno-Britanică (BRCC), Urbanize HUB, Ambasada Sustenabilității în România, Romania Green Building Council – RoGBC,  EFdeN și ÎntreVecini.

Key Media  & Media Parners ENERGY EXPO®️: Digi24 | G4Media.ro  | MTR Media Group | Ringier | Kiss FM | Biziday | Business Review | Profit.ro | Prima News | BURSA | Energynomics | Energy Magazine | e-nergia.ro | NewsEnergy.ro | RENERGY | The Diplomat-Bucharest | Sustainability Today | Nine O’ Clock | IBC Focus | green.start-up.ro | Revista Antreprenorului| InvesTenergy | List.Solar |Sustenabilitate.biz | ClimateTechReview | România Durabilă | Club Economic | Economistul | Club Antreprenor | Economedia.ro | Revista Construcțiilor | ELECTRICIANUL | Agenda Constructiilor | Fereastra | Daibau | Real Estate Magazine | LUXURY | Unica | Avantaje |  Libertatea | Elle Revista | Unica

SCHIUL ADAPTAT ÎNDRUMĂ SPRE INCLUZIUNE

Pe 2 martie 2025, la Păltiniș Arena, va avea loc un eveniment care schimbă vieți și redefinește limitele: prima competiție de SitSki din România. Organizată de Asociația Persoanelor cu Dizabilități Locomotorii și Asociația Caiac Smile, competiția reprezintă un pas uriaș spre accesibilitate și incluziune în sporturile de iarnă.

SitSki (Para Alpine Skiing) este o disciplină paralimpică ce oferă persoanelor cu mobilitate redusă posibilitatea de a schia cu ajutorul unui echipament special adaptat. Este mai mult decât un sport – este o formă de libertate, o declarație de independență și curaj pentru cei care refuză să fie definiți de limitările fizice.

Cu peste 30 de sportivi așteptați la linia de start, APDL SITSKI CUP demonstrează că spiritul competitiv nu are bariere. Această competiție este despre pasiune, determinare și despre dorința de a dovedi că orice obstacol poate fi depășit.

„Nu este vorba doar despre sport. Este despre demnitate, despre dreptul fiecărui om de a se bucura de viață la maximum. Într-o lume construită pentru toți, fiecare trebuie să aibă șansa de a-și descoperi potențialul.” – Mircea Campeanu

Evenimentul de la Păltiniș nu este doar o competiție sportivă, ci o mișcare de conștientizare și schimbare. Este un mesaj că societatea poate și trebuie să ofere oportunități egale tuturor.

Vă invităm să fiți alături de noi, să susțineți această inițiativă și să contribuiți la un viitor mai accesibil pentru toți! Fără sprijinul vostru, acest eveniment nu ar fi posibil.

Locație: PĂLTINIȘ ARENA, Pârtia B2, PĂLTINIȘ, județul Sibiu
Data: 2 MARTIE 2025
Număr estimat de participanți: 30+ sportivi

Pentru detalii suplimentare și parteneriate, vă rugăm să ne contactați. Haideți să susținem împreună incluziunea în sport și să oferim tuturor dreptul la performanță!

Contact media

Liliana Uleia

0766.395.799

Inovație în sălile de clasă: TEMENOS România și Școala CONIL

Pe 25 Octombrie 2024, la Școala Gimnazială CONIL a avut loc evenimentul de lansare a Clasei VR. În strânsă colaborare cu TEMENOS România, platforma inovatoare ClassVR a fost inaugurată într-un eveniment emoționant, marcând un nou capitol în educația pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES). Parteneriatul este un prim pas important pentru transformarea experienței de învățare într-una captivantă și adaptată nevoilor individuale, având ca obiectiv principal oferirea unei educații incluzive și moderne pentru toți elevii CONIL.

Lansarea ClassVR a debutat cu activități de explorare interactivă, iar elevii au parcurs primele lor lecții de realitate virtuală, învățând despre fenomene naturale, cum ar fi formarea vulcanilor, și despre structura organismului uman. Prezența reprezentanților TEMENOS România, alături de echipa CONIL, a întărit legătura dintre cele două organizații, iar colaborarea s-a transformat rapid într-o prietenie valoroasă.

Prin accesul la ClassVR, elevii CONIL beneficiază de module educaționale variate, explorând mediul înconjurător, spațiul cosmic sau trecutul istoric într-o manieră vizuală și interactivă, de neuitat. Experiența VR le oferă copiilor o învățare adaptată, consolidându-le curiozitatea și ajutându-i să înțeleagă concepte complexe într-un mod intuitiv și captivant.

„Pentru elevii noștri cu cerințe educaționale speciale, accesul la această tehnologie deschide o lume a posibilităților de învățare la care altfel nu ar fi avut acces. Suntem recunoscători prietenilor noștri de la TEMENOS România pentru că ne-au ajutat să facem acest vis realitate și pentru că sprijină fiecare copil să-și atingă potențialul maxim într-un mediu incluziv, adaptat nevoilor lor,” a declarat Adela Hanafi, fondatorul Școlii Gimnaziale CONIL.

Lecțiile au fost de o complexitate surprinzătoare, captând atenția elevilor pe tot parcursul lor datorită caracterului imersiv și animațiilor colorate și interactive. Prin utilizarea realității virtuale, copiii au fost implicați activ în descoperirea tematicilor abordate, iar reacțiile lor pline de entuziasm și fascinație au reflectat pe deplin efectul captivant al metodei VR. Aceasta a transformat experiența educațională într-o poveste dinamică, unde fiecare detaliu motiva elevii să exploreze mai mult.

Printre caracteristicile cheie ale metodei VR utilizate de ClassVR se numără interactivitatea sporită, capacitatea de a prezenta concepte complexe într-o formă vizuală accesibilă și dinamismul lecțiilor, care stimulează toate simțurile copiilor. Realitatea virtuală le permite elevilor să învețe într-un mod în care teoria devine practică, iar abstractul prinde contur, facilitând o asimilare mai profundă a cunoștințelor și o înțelegere mai clară a subiectelor explorate.

Prin implementarea platformei ClassVR, Școala Gimnazială CONIL și TEMENOS România demonstrează angajamentul de a aduce educația la un nou nivel de interactivitate și accesibilitate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. Această inițiativă este un exemplu de inovare și dedicație în sprijinul incluziunii, oferind copiilor o șansă reală de a explora și învăța prin metode adaptate, captivante și actuale.

Un sfert de secol CONIL Fest: Împreună, scriem istorie!

Asociația CONIL, unul dintre cei mai importanți furnizori de zâmbete pentru copiii cu dizabilități și familiile lor, anunță cu entuziasm cea de-a XXV-a ediție a CONIL Fest, Festivalul Integrării. Evenimentul va avea loc în perioada 23-24 noiembrie, la Circul Metropolitan din București, sub conceptul „Copiii Unirii – Un festival care ne unește”.

De-a lungul celor 25 de ani, CONIL Fest s-a impus ca cel mai mare eveniment artistic din România dedicat incluziunii sociale și educaționale a copiilor cu și fără dizabilități. An de an, peste 1.500 de copii talentați din toată țara se reunesc pe aceeași scenă, într-o atmosferă plină de culoare, voie bună și emoție.

Ediția aniversară, dedicată Zilei Naționale a României și Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, este o invitație la unitate și la celebrarea diversității. „Copiii Unirii” este mai mult decât un simplu slogan. Este o invitație la a ne uni forțele pentru a construi o societate mai incluzivă și mai tolerantă, în care fiecare copil să aibă șansa de a-și dezvolta potențialul. Arta va fi liantul principal care ne va aduce împreună, indiferent de originea sau de abilitățile noastre”, a declarat Adela Hanafi, directoarea Asociației și a Școlii CONIL.

Evenimentul strălucește prin unicitatea sa, aducând pe aceeași scenă atât copii tipici, cât și atipici, oferindu-le tuturor oportunitatea de a-și demonstra talentul. Peste 50 de instituții – asociații, fundații, cluburi de teatru, școli de dans, grădinițe și școli – contribuie activ, reflectând diversitatea și amploarea acestui festival impresionant. An de an, peste 10.000 de participanți se reunesc, iar entuziasmul și susținerea comunității pentru inițiativa CONIL Fest continuă să crească.

Foaierul Circului Metropolitan va găzdui și anul acesta peste 40 de expozanți, transformând spațiul într-o piață vibrantă, unde publicul poate descoperi produse locale și chiar și diferiți furnizori de servicii. De asemenea, târgul CONIL s-a extins și în curtea Circului, oferind o experiență culinară delicioasă cu preparate tradiționale românești, care încântă vizitatorii la fiecare ediție. Atmosfera energică și diversitatea activităților fac din CONIL Fest un eveniment memorabil pentru întreaga comunitate!

CONIL Fest – o platformă pentru promovarea talentului și a incluziunii

CONIL Fest oferă copiilor cu și fără dizabilități o platformă unică pentru a-și demonstra talentele, a-și face noi prieteni și a se simți apreciați. Prin intermediul acestui eveniment, se promovează valorile toleranței, respectului și egalității de șanse. Prin povestea sa de succes, CONIL Fest devine un model de inspirație pentru generațiile actuale și viitoare. Acest festival nu doar celebrează talentul, ci și promovează mesajul că fiecare individ merită să fie văzut și apreciat pentru ceea ce aduce în lume. Acest festival nu este doar despre spectacol, ci și despre construirea unui pod de înțelegere și susținere reciprocă în comunitate pentru copiii atipici și tipici.

CONIL Fest te invită într-o lume plină de culoare, muzică și voie bună! Vino să descoperi talentele uimitoare ale copiilor și să te bucuri de atmosfera unică a târgului nostru.

Parteneri și susținători

Asociația CONIL mulțumește tuturor partenerilor și susținătorilor care contribuie la succesul acestui eveniment, în special sponsorului principal, Carrefour România.

Partenerii media: Radio România București FM, Radio Itsy Bitsy, PR wave, Aplicația Mommy Hai, România Pozitivă, Revista Antreprenorului, Agerpres, ListaFirme și Liliana Uleia.

În peste 10 ani de activitate în cadrul CONIL:

Peste 3000 de copii atipici au participat la programe de educație și terapie specială create de CONIL.

Peste 35.000 de copii tipici și cu dizabilități au cântat pe scene celebre ale capitalei în cadrul festivalurilor CONIL FEST.

Peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat în tabere de integrare.

Peste 1.500 de studenți cu dizabilități au participat la cursuri gratuite de weekend, iar specialiștii noștri au oferit peste 3000 de ore gratuite de terapie.

Pentru detalii ne puteți contacta la nr de tel 0784412222 sau la adresa de mail [email protected].

Contact media

Liliana Uleia

Specialist comunicare

0766.395.799

Asociația M.A.M.E. a sprijinit peste 2000 de femei în lupta cu cancerul, în ultimii 10 ani

Asociația M.A.M.E. celebrează un deceniu de sprijin continuu pentru femeile din România prin proiectul Planeta Roz, dedicat luptei împotriva cancerului de sân și a altor forme de cancer feminin.

Joi, 10 octombrie 2024, într-un cadru festiv, alături de parteneri, colaboratori, medici, specialiști și susținători, au fost prezentate rezultatele și impactul semnificativ al celor 10 ani de activitate ai proiectului. Realizările remarcabile includ:

  • 40.000 de persoane informate despre prevenția și sănătatea femeilor prin campaniile de educare desfășurate.
  • 28.000 de persoane au accesat platforma Planeta Roz, beneficiind de resurse valoroase și sprijin continuu.
  • 106 articole și interviuri informative publicate, oferind informații relevante despre prevenția și sănătatea feminină.
  • 48 de specialiști implicați activ în sprijinirea pacientelor, oferind îndrumare pentru diagnostic și tratament.
  • 2.000 de femei au beneficiat gratuit de servicii psiho-socio-medicale oferite prin proiect, dintre care:
    • 1.200 de solicitări preluate și soluționate, oferind sprijin esențial femeilor.
    • 800 de femei au primit consiliere personalizată, adaptată nevoilor lor specifice.

Prin intermediul proiectului, femeile diagnosticate cu cancer din România beneficiază gratuit de diverse servicii necesare în lupta cu boala, precum informare și îndrumare medicală, psihoterapie, grupuri de suport, consiliere nutrițională și juridică. De asemenea, pot accesa platforma dedicată proiectului, www.planetaroz.ro, unde găsesc informații de calitate, validate de medici, despre prevenție, diagnostic, simptome și tratamente.

Prevenția a fost o componentă principală a proiectului Planeta Roz, încă de la lansare, contribuind semnificativ la educarea și conștientizarea femeilor din România. De-a lungul celor 10 ani, au fost organizate peste 20 de evenimente care au adus împreună comunitatea și experții din domeniul sănătății, punând accent pe importanța prevenției și a sănătății feminine. În continuarea acestui demers, în lunile octombrie și noiembrie 2024, Asociația M.A.M.E., în parteneriat cu sponsorul tradițional AVON România, va desfășura o campanie amplă de informare în școli, distribuind materiale educaționale către peste 5.800 de elevi din 32 de județe.

Maria Culescu, fondatoarea Asociației M.A.M.E. și inițiatoarea proiectului, a declarat:
Planeta Roz este un proiect care, de 10 ani, schimbă vieți. Promovează sănătatea și prevenția în rândul femeilor din România și oferă sprijin concret celor diagnosticate cu cancer. Am creat în jurul acestui proiect o comunitate bazată pe sprijin și solidaritate, reunind parteneri, sponsori, medici, specialiști și voluntari care au susținut femeile în lupta cu boala. Le mulțumim, în mod special, sponsorilor noștri, AVON și AMEROPA, a căror implicare a fost esențială în susținerea și dezvoltarea acestui proiect. Vom continua cu aceeași dedicare, pentru a ajuta și mai multe femei să își recapete sănătatea și încrederea.”


Despre Asociația M.A.M.E. și proiectul Planeta Roz

Asociația M.A.M.E. este o organizație non-guvernamentală care, de 15 ani, oferă gratuit servicii de informare și recuperare medicală fizică și psihică pacienților diagnosticați cu cancer și alte boli grave din România. Planeta Roz, unul dintre proiectele de referință ale asociației, oferă sprijin gratuit femeilor diagnosticate cu cancer de sân și alte forme de cancer feminin.

Pentru mai multe informații despre Planeta Roz, vizitați www.planetaroz.ro. Detalii suplimentare despre activitățile Asociației M.A.M.E. pot fi găsite pe www.asociatiamame.ro.

Persoană de contact:           
Andreea Constantin – Director Proiecte Asociația M.A.M.E., telefon: 0723.664.813, email: [email protected] 

Viitorul educației speciale este digital: HP Inc.Romania și CONIL demonstrează acest lucru

O poveste de succes în educație incluzivă

Într-o lume ideală, fiecare copil ar trebui să aibă acces la o educație de calitate, indiferent de particularitățile sale. În România, Asociația CONIL, o organizație non-guvernamentală cu o experiență de peste 12 ani în domeniul educației incluzive, depune eforturi constante pentru a face acest vis o realitate. Începând cu anul 2022, Școala CONIL și HP Inc. Romania au încheiat un parteneriat remarcabil care aduce beneficii semnificative pentru copiii cu dizabilități și dau o nouă dimensiune misiunii CONIL.

 CONIL este singura asociație din România care a dezvoltat un ecosistem educațional integrat pentru copiii cu tulburări din spectrul autist și alte dizabilități. Acest ecosistem cuprinde centre de zi, grădiniță, școală primară și gimnazială, oferind terapie și programe de intervenție zilnice pentru peste 300 de copii. Scopul principal este crearea unui mediu adaptat nevoilor individuale ale fiecărui copil, care să îi susțină în procesul de învățare și integrare socială.

Un parteneriat cu impact semnificativ

Parteneriatul cu HP Inc. Romania s-a concretizat prin numeroase inițiative:

  • Burse de școlarizare oferite unor copii speciali proveniți din familii fără posibilități materiale și care, fără această susținere, nu ar fi avut șansa de a accesa programe personalizate de învățare și recuperare.
  • Magia prietenie, loc de joacă adaptat pentru copiii din Asociației CONIL, un proiect ce a oferit copiilor noștri cadrul și spațiul adecvat relaxării dar și învățării.
  • Tech Toghether – inițiere în codare, un proiect pe termen mediu prin care, peste 100 de copii cu autism și alte dizabilități au acces la cursuri de programare/codare.
  • Train the trainers, un proiect extrem de util prin care voluntarii HP Inc. Romania oferă traininguri profesorilor CONIL, susținându-i în dezvoltarea abilităților digitale pe care aceștia le vor utiliza la clasă.
  • CONIL Kindergarten playgarden,  un proiect de amenajare a locului de joacă al grădinițelor CONIL, dublat de acțiuni de voluntariat a peste 40 de angajați HP Inc România.
  • Happy Atipic Party, un eveniment memorabil! La sediul HP INC ROMÂNIA,  peste 100 de angajați și 40 de copii din ecosistemul CONIL s-au distrat împreună, într-o atmosferă prietenoasă și incluzivă. Evenimentul a fost moderat de Fabian Sanchez, care a adus o notă de veselie și entuziasm.
  • Grădina urbană CONIL, un spațiu generos de învățare nonformală, un spațiu terapeutic în care copiii pot face ergoterapie dar și ore de cunoașterea mediului și ecologie. De doi ani, peste 80 de voluntari HP Inc România ne sprijină la începutul primăverii la reamenajarea grădinii, spațiul atât de iubit de beneficiarii CONIL.
  • Fii Moș Crăciun pentru un copil special, un proiect de suflet care an de an transformă peste 100 de voluntari HP Inc România în elfi ai lui Moș Crăciun, împlinind dorințele copiilor noștri!
  • Joacă-te cu mine, un eveniment extrem de apreciat de cei mici și cei mari în care voluntarii și elevii CONIL au participat împreună la competiții sportive, formând echipe mixte și consolidând legături puternice.

O comunitate care face diferența

Adela Hanafi, fondatoarea ecosistemului CONIL, exprimă apreciarea și recunoștința față de implicarea HP Inc. Romania: „Suntem profund recunoscători pentru acest parteneriat, care a adus o schimbare semnificativă în viața copiilor noștri. Sprijinul lor ne-a permis să extindem gama de servicii oferite, iar cursurile de codare au deschis noi orizonturi pentru dezvoltarea cognitivă și socială a micuților noștri beneficiari. Voluntarii au devenit parte integrantă din comunitatea CONIL, aducând energie, pasiune și dedicare. Acest parteneriat este un model de responsabilitate socială care ne inspiră și ne motivează să continuăm să creăm un viitor mai bun pentru copiii cu dizabilități.”

CONIL este mai mult decât o asociație care oferă sprijin și susținere copiilor cu nevoi speciale și familiilor lor. CONIL este o comunitate care oferă speranță, empatie și șanse egale pentru toți copiii iar nouă ne place să ne numim “furnizori oficiali de zâmbete pentru copiii speciali și familiile lor”.  Prin eforturile depuse de-a lungul celor peste 12 ani de activitate, echipa CONIL a demonstrat că este posibil să creăm un mediu incluziv și favorabil dezvoltării copiilor cu dizabilități.

Parteneriatul dintre CONIL și HP Inc. Romania este un exemplu inspirațional de colaborare între sectorul non-profit și cel privat. Prin acest parteneriat, se demonstrează că tehnologia și voluntariatul pot face o diferență semnificativă în viața copiilor cu nevoi speciale. Prin aceste proiecte inovatoare și implicarea continuă, se creează oportunități reale de dezvoltare și integrare ce contribuie, fără doar și poate, la formarea unei societăți mai incluzive și empatice.

CONIL – liderul inovației în educația incluzivă din România

Într-o lume ideală, fiecare copil ar avea acces la o educație de calitate, adaptată nevoilor sale unice. În România, Școala CONIL a devenit un simbol al acestei viziuni. Înființată în 2012 și recunoscută la nivel internațional, CONIL este mai mult decât o școală – este un cămin pentru sute de copii, atât tipici, cât și cu nevoi speciale.

Fondată de Adela Hanafi, Școala CONIL s-a născut din dorința de a crea un spațiu în care toți copiii să aibă șansa de a învăța, de a crește și de a se dezvolta la potențialul lor maxim. Prin abordarea sa incluzivă, școala a devenit un model pentru sistemul educațional românesc și un exemplu de bune practici la nivel internațional prin intermediul proiectelor europene în care a fost implicată. „De-a lungul anilor, am văzut cum fiecare pas mic a contat enorm în viața celor 300 de copii atipici pe care îi găzduim la CONIL. Fiecare zâmbet, fiecare progres, ne-a întărit convingerea că educația incluzivă nu este doar un ideal, ci o realitate posibilă prin dedicare și iubire.” – Adela Hanafi, directoarea școlii CONIL.

Facilități de vârf pentru o educație personalizată

Școala CONIL dispune de o infrastructură modernă și adaptată nevoilor tuturor copiilor, atipici și tipici:

  • Săli de clasă multifuncționale: dotate cu tehnologie de ultimă generație, aceste săli oferă un mediu de învățare interactiv și stimulativ.
  • Cabinete de terapie: echipe multidisciplinare de terapeuți (logopezi, kinetoterapeuți, psihologi) oferă intervenții personalizate pentru fiecare copil.
  • Grădina urbană: un spațiu terapeutic și educațional unic, unde copiii învață despre natură, cultivă plante și interacționează social.
  • Camere senzoriale: aceste camere special amenajate ajută copiii cu nevoi speciale să se calmeze, să se concentreze și să-și dezvolte abilitățile senzoriale.
  • Laboratoare și ateliere: spații dedicate activităților practice, precum robotică, artă și meșteșuguri, și experimente științifice.

CONIL este mai mult decât o școală, este o comunitate. Părinții, profesorii și terapeuții colaborează strâns pentru a crea un mediu de învățare sigur și stimulant. Școala CONIL a demonstrat că incluziunea este posibilă și benefică pentru toți copiii. Prin activitățile sale, CONIL schimbă percepția asupra copiilor cu nevoi speciale și promovează toleranța și acceptarea diversității. „Cred că în această călătorie în care-i susținem pe copiii cu nevoi speciale și pe părinții lor trebuie să le mulțumim enorm și părinților ce au copii tipici și trec peste prejudecăți și frici, decizând să-i lase pe copiii lor să învețe într-un mediu special. Copiii tipici au un mare merit în bunul demers al școlii noastre. De cele mai multe ori, în societate, copiii atipici nu au șansa să interacționeze cu copii tipici, nu din cauza lor, ci a părinților care-i opresc. Îi aplaudăm pe părinții copiilor tipici pentru încrederea că aici copiii lor sunt în siguranță și primesc educația necesară.” – Irina Ismail, co-fondator CONIL.

Școala CONIL este un exemplu strălucit al modului în care educația poate transforma vieți. Prin dedicarea echipei, prin inovație și prin abordarea centrată pe copil, CONIL a devenit un reper în domeniul educației speciale din România. Succesul acestei școli ne arată că, atunci când investim în educație și în fiecare copil în parte, putem construi un viitor mai bun pentru toți.

Părinții sunt invitați să-și înscrie copiii la Școala CONIL pentru a le oferi șansa unei educații incluzive, într-un mediu care îi respectă și îi valorizează pe toți. La CONIL, fiecare copil este special și primește atenția și sprijinul necesar pentru a-și atinge potențialul maxim. Școala este dedicată creării unui spațiu sigur și primitor, unde toți copiii, indiferent de nevoi, pot învăța și crește împreună. Pentru mai multe informații, părinții sunt încurajați să viziteze site-ul școlii și să contacteze echipa CONIL la (+40) 784-412-222 sau la [email protected]. Programul de contact este între orele 8:00-18:00, pentru a răspunde la orice întrebări ar putea avea.

Materiale de Artă pentru Toate Vârstele la Librăria Compas

Librăria Compas oferă o gamă variată de materiale de artă potrivite pentru toate vârstele. Indiferent dacă sunteți un copil pasionat de desen sau un adult în căutare de noi modalități de exprimare artistică, veți găsi tot ceea ce aveți nevoie la Librăria Compas pentru a vă îmbogăți creativitatea și a explora diferite forme de artă.

Materialele de artă oferite de Librăria Compas sunt selecționate cu grijă pentru a satisface nevoile și preferințele artiștilor din toate categoriile de vârstă. Fie că sunteți interesat de pictură în acuarele, desen cu pensule sau pur și simplu aveți nevoie de papetărie specială pentru proiectele voastre, Librăria Compas are totul. Aceste materiale de calitate superioară sunt ideale pentru a vă inspira și a vă încuraja creativitatea.

Indiferent dacă sunteți profesioniști în domeniul artei sau începători entuziaști, Librăria Compas vă oferă toate instrumentele și materialele necesare pentru a vă dezvolta abilitățile artistice și pentru a vă exprima pasiunea. Fiind una dintre cele mai reputate librării din România, Compas este locul perfect pentru a vă aproviziona și a explora lumea fascinantă a artelor vizuale.

O varietate de materiale de artă de la Librăria Compas

La Librăria Compas, veți găsi o varietate de materiale de artă, inclusiv acuarele, pensule și papetărie specială. Aceste produse sunt potrivite pentru diferite tehnici de pictură și desen și sunt ideale pentru pasionații de artă și hobby-uri creative. Indiferent dacă sunteți un artist amator sau profesionist, la Librăria Compas veți găsi tot ceea ce aveți nevoie pentru a vă exprima creativitatea. Acuarelele noastre de calitate oferă culori vibrante și versatilitate în utilizare, permitându-vă să creați opere de artă uimitoare. Pensulele noastre variază în forme și dimensiuni, ceea ce vă permite să experimentați cu diferite tehnici și efecte de pictură. De asemenea, oferim o gamă largă de papetărie specială, cum ar fi hârtie de calitate superioară, blocuri de desen, caiete de schițe și multe altele. Indiferent dacă sunteți interesat de pictură în acuarelă, desen, colaj sau alte tehnici artistice, Librăria Compas este destinația ideală pentru a vă aproviziona cu materiale de calitate.

Materiale de artă pentru copii și adulți la Librăria Compas

Librăria Compas este locul ideal unde puteți găsi materiale de artă potrivite pentru toate vârstele. Înțelegem importanța educației și a dezvoltării creativității, de aceea oferim o gamă variată de produse care să vă ajute să explorați lumea artelor plastice și să vă dezvoltați abilitățile artistice.

Indiferent dacă sunteți un copil care descoperă plăcerea picturii pentru prima dată sau un adult pasionat de artă, suntem aici pentru a vă susține în această călătorie. La Librăria Compas veți găsi tot ceea ce aveți nevoie pentru a reuși în acest domeniu.

Avem materiale de artă de înaltă calitate, cum ar fi pensule, acuarele și multe alte instrumente creationale. De asemenea, punem la dispoziție și o varietate de hârtie specială, culori și alte accesorii indispensabile pentru a vă exprima în mod liber și creativ.

Indiferent dacă pictați ca hobby sau doriți să vă îmbunătățiți abilitățile artistice pentru a avea succes în cariera dvs., Librăria Compas vă oferă tot sprijinul necesar. Vă invităm să ne vizitați magazinul și să descoperiți toate posibilitățile pe care le oferim în materie de materiale de artă pentru toate vârstele.

FAQ

Ce tipuri de materiale de artă sunt disponibile la Librăria Compas?

Librăria Compas oferă o gamă variată de materiale de artă, inclusiv acuarele, pensule și papetărie specială. Aceste produse sunt potrivite pentru diferite tehnici de pictură și desen.

Cine poate utiliza materialele de artă de la Librăria Compas?

Materialele de artă oferite de Librăria Compas sunt potrivite pentru toate vârstele. Acestea sunt folosite atât în școli, cât și de adulți care doresc să-și exploreze pasiunea pentru artă.

Cum pot îmbogăți creativitatea utilizând materialele de artă de la Librăria Compas?

Utilizarea materialelor de artă oferite de Librăria Compas poate stimula imaginația și creativitatea. Acestea pot fi folosite pentru a explora diverse forme de expresie artistică și pentru a dezvolta abilități artistice.

Ce beneficii aduce utilizarea materialelor de artă de la Librăria Compas pentru educație?

Utilizarea materialelor de artă în educație poate stimula dezvoltarea creativității și abilităților artistice ale elevilor. Acestea pot ajuta la învățarea de noi concepte și la dezvoltarea abilităților de comunicare și exprimare.

Cum pot achiziționa materiale de artă de la Librăria Compas?

Pentru a achiziționa materiale de artă de la Librăria Compas, puteți vizita magazinul fizic sau puteți accesa magazinul online al librăriei. Aici veți găsi o varietate de produse și puteți face comenzi pentru livrare la domiciliu.